In Romania today, large groups of Gypsies have retained a nomadic existence in spite of consistent endeavor by the state to make them sedentary. These “Gypsies of the carts”, tiganii de cărute, or “Gypsies of the tents”, tiganii corturari, as they are called, retain the oldest Gypsy traditions in Romania and live largely apart from both the Romanian peasants and town dwellers. However, in the cities and towns of Romania there live groups of “urban” Gypsies engaged in various trades and professions, one of the most prominent and distinguished being music. These sedentary Gypsies live their lives almost entirely without any contact with the nomadic Gypsies. The urban Gypsies speak Romanian almost exclusively, although most still understand and speak a few phrases in Romani. They are, therefore, also linguistically isolated from their nomadic counterparts. While the nomadic Gypsies may regard their city counterparts with some disdain, the city Gypsies do, among themselves, recognize that they are Gypsies. They tend to socialize only with each other and generally marry only within the Gypsy group.

În zilele noastre multi tigani din România locuiesc în marile orase, cum ar fi Bucurestiul, de exemplu. Cei mai multi vorbesc numai românente si au contacte sporadice (unii nu au de loc) cu tiganii nomazi. Muzica este una din ocupatiile importante acceptate si practicate de această categorie a populatiei urbane. Muzica lăutărească, cîntecul lăutaresc, cîntecul de petrecere, si cîntecul de pahar sînt forme care pot fi puse în legătur˘ cu tiganii din mediul urban, find utilizate cu ocazia unor festivităti ori la petreceri. Aceste forme par să se fi dez-voltat din combinarea mai multor elemente; forme de dans si ritmuri provenite din tiparele muzicii populare românesti, tipuri melodice si forme izvorîte din îmbinarea tipurilor turcesti (makam), tipuri populare grecesti si tiprui melodice populare romaânesti, un sistem armonic ingenios preluat din traditia vest-europeană si un stil de ornamentare si de inter-pretare influentat de tipurile muzicci si dansurilor tiganilor nomazi.

Cel mai freevent tip de dans este hora. Sîrba si alte forme apar cu o mai mică freeventă. Ritmul horei tigănesti este în mod evident modelat după cel al dansului popular roman̂esc cu acelasi nume. Ea este, de obicei, dansată individuai, într-un stil mai liber, im-provizatoric. Acest tip de horă este cunoscut, de altfel, si în mediile românesti din Cîmpia Dun˘rii sub numele de: de unu singur. Dansurile rituale la tiganii din mediul urban au dispărut, desi Hora dupa nuntă si Hora de dimineată se mai interpretează si azi, dar în afara contextului ritual propriu-zis. Un alt dans, multă vreme asociat cu repertoriul tiganilor din Romănia, tanana-ua, a dispărut, se pare. Unicul tip de dans care mai supravietuieste cu adevarat se numeste manea si este practicat de femei. Conducîndu-ne după evidenta formei, tipului si a repertoriului putem admite că originea dansului contemporan si a muzicii de dans la tiganii din mediul orăsenesc, din România, se găseste în mahalalele marilor orase de la sfîrsitul perioadei fanariote si, mai cu seamă, în cele ale oraselor din ultima parte a secolului al XIX-lea si începutul secolului nostru. Cu toate că se pot constata multe pun̂ete distincte de similitudine cu vechea muzică populară din Pireu (Grecia) si Istambul (Turcia), formele Romaina sînt alcătuite dintr-o îmbinare de demente care au putut apare numai în România. Rezultatul final este că stilul însusi este, în mod esential, românesc în caracter.